Alege limba dorita: Arabia saudita
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Noutati

Prev Next

AFFAIRE DANIS ET L’ASSOCIATION DES PERSONNES D’ORIGINE TURQUE c. ROUMANIE

08-05-2015

En l’affaire Danis et l’Association des personnes d’origine turque c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de :           Josep Casadevall,président,           Luis López Guerra,           Ján...

Citeste articolul

“DREPTUL DE A ALEGE ŞI DE A FI ALES” ÎN CONTEXTUL GARANŢIILOR DATE DE CARTA DREP…

08-05-2015

Petre MATEI EU legislation provides common principles for European Parliament elections. The 1976's act concerning the election of the European Parliament's members, defines the common principles for all member states in...

Citeste articolul

“DREPTUL DE A ALEGE ŞI DE A FI ALES” ÎN CONTEXTUL GARANŢIILOR DATE DE CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

Petre MATEI

EU legislation provides common principles for European Parliament elections. The 1976's act concerning the election of the European Parliament's members, defines the common principles for all member states in organizing these elections. This act also sets out a number of electoral rules to be followed by all member states. However, the regulation of this election procedures are in the competence of the national parliaments, which creates a variety of regulations in the way that the member states representatives are appointed. Considering how it is regulated, the Romanian electoral legislation does not fulfill EU requirements and standards, being the result of previous political reality, prior of Romania's accession to the European Union. Romania's current electoral law infringe the rights that are guaranteed by the EU Charter of Fundamental Rights (art. 39 and art. 47).

1. Introducere

Cea mai bună formă de guvernare este aceea acceptată de către cei cărora le este adresată. Potrivit acestei concepţii, atât democraţia, cât şi sistemul totalitar, în orice formă s-ar materializa, pot constitui soluţii de management a unei societăţi sau comunităţi, atâta vreme cât acel regim răspunde nevoilor comunităţii. Din această perspectivă, statele sunt calificate în state cu regimuri politice democratice şi state cu regimuri politice autocratice.

Democraţia presupune “confruntarea liberă a punctelor de vedere şi alegerea celor mai bune soluţii în urma acestei confruntări”. Potrivit preşedintelui Abraham Lincoln, democraţia reprezintă “guvernarea nu numai de către popor, ci şi pentru popor, adică guvernarea în acord cu preferinţele poporului”. Democraţia impune participarea directă a cetăţenilor la guvernarea statului, prin alegerea reprezentativă în instituţiile acestuia.

Adoptarea de către România a valorilor Europei Occidentale şi a “democraţiei” – ca metodă de guvernare, impune aplicarea tuturor standardelor acestui sistem pentru a putea obţine cele mai bune rezultate – respectiv satisfacerea nevoilor societăţii româneşti, prin adeziunea la un ansamblu de principii şi de valori care vor beneficia de o consacrare juridică explicită, însoţite de mecanisme de garantare adecvate.

Instrumentele prin care se organizează cetăţenii pentru accederea la conducerea statului sunt partidele politice, fără de care nu poate exista democraţia. Partidele politice sunt tocmai acele forme de asociere a cetăţenilor caracterizaţi de aceleaşi metode, curente, doctrine de conducere a statului, al căror unic scop este accederea la putere. Puterea politică este forţa de comandă a unei societăţi, generată de relaţiile sociale de putere. Totuşi, aceste relaţii nu sunt arbitrar instituite, ci sunt dirijate din ce în ce mai mult de valorile juridice care intră în conştiinţa comunităţii.

Politicul reprezintă expresia de voinţă a electoratului, în ultimă instanţă a poporului, a naţiunii. Politica, în una dintre ipostazele sale, este acel corpus de persoane care pun în practică – prin deciziile adoptate – scopurile şi idealurile societăţii.

Între 1945-1989, România a renunţat la tradiţia pluripartitismului politic, locul acesteia fiind luat de partidul unic. După 1990, s-a reluat această tradiţie, de către cei care erau obişnuiţi cu aceasta, (liderii partidelor istorice ), reuşindu-se, în 1996, prima alternanţă democratică la putere după jumătate de secol.

Cu toate acestea, legislaţia electorală ce reglementează modul în care se organizează partidele politice şi procedura desfăşurării alegerilor a rămas destul de lacunară, existând o complicitate “transpartinică” de a nu se reglementa în detaliu si unitar legislaţia secundară a dreptului de a alege şi de a fi ales. Acest mod de a reglementa face aproape imposibilă exercitarea în parametrii democratici a celor două drepturi menţionate anterior, având ca rezultat o fragilitate a regimului democratic din Romania.

Deşi primul act normativ ce a reglementat domeniul electoral, Decretul 8/1989 din 31.12.1989 declara că scopul acestuia îl constituie “realizarea unei societăţi cu adevărat democratice în România, asigurarea şi apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor şi înfăptuirea principiului pluralismului politic” , toată legislaţia care i-a urmat, (Legea nr. 27/1996 şi Legea nr. 14/2003), nu răspunde acestor nevoi, fiind reglementată lacunar.

2. Dreptul de a alege şi de a fi ales. Reglementare. Conflict de interpretare între legislaţia comunitară şi naţională

Se constată faptul că, de la aderarea României la Uniunea Europeană , cadrul general de reglementare al partidelor politice a rămas acelaşi, (Legea 14/2003 – legea partidelor politice), ceea ce face ca efectele negative ale reglementării lacunare a partidelor politice să se extindă şi asupra dreptului cetăţeanului român (devenit şi european) “de a alege” şi “de a fi ales” în Parlamentul European, drept garantat şi de Carta Fundamentală a Drepurilor Uniunii Europene.

În această ordine de idei, un aspect important ce merită a fi luat în considerare este cel al conflictului între dreptul european şi dreptul intern, ce, potrivit dispoziţiilor constituţionale, ar trebui să fie tranşat în favoarea celui european , deşi practica judiciară statuează în direcţia opusă.

Conflictul de norme juridice la care facem referire este generat de art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, ce este în contradicţie cu art. 39 şi 47 din Cartea drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Vom reproduce, în continuare, articolele la care facem referire, pentru analiza pe fond a acestora:

a) art. 16 alin. (3), din Legea nr. 14/2003: “Dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului”.

b) art. 15 din Legea nr. 14/2003: “(1) Pentru soluţionarea diferendelor dintre membrii unui partid politic sau dintre aceştia şi conducerile organizaţiilor partidului, se constituie comisii de arbitraj la nivelul partidului şi al organizaţiilor sale teritoriale.

(2) Membrii comisiei de arbitraj sunt aleşi pe o durată de cel mult 4 ani.
(3) Comisia de arbitraj este organizată şi funcţionează conform unui regulament aprobat de organul statutar, care trebuie să asigure părţilor dreptul la opinie şi dreptul de a se apăra, precum şi proceduri echitabile de decizie”.

c) art. 39 din Cartea drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, Dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European:

“(1) Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, în statul membru în care acesta îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat.

(2) Membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot universal direct, liber şi secret”.

Art. 47 – Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil:
“(1) Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti, în conformitate cu condiţiile stabilite de prezentul articol.

(2) Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată şi reprezentată.

(3) Asistenţa juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiţie”.

3. Necesitatea unei noi legislaţii electorale. Comentariu şi fundament

Uniunea Europeană garantează prin Carta Drepturilor Fundamentale, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului european, printre care primul enumerat este “dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European” (art. 37). În caz de încălcare a drepturilor şi libertăţilor enumerate în Cartă, inclusiv dreptul prevăzut de art. 37, se prevede faptul că cetăţeanul european are acces la o instanţă judecătorească, pentru a analiza modul în care cetăţeanul european a fost sau nu privat de acest drept (art. 47).

În România, cea mai simplă metodă de eludare a dispoziţiilor comunitare şi ale voinţei electorale este aceea “de a retrage sprijinul politic” prin excluderea abuzivă din partid a unei persoane care a candidat la alegeri, fiind validat de electorat pentru un vot pe listă.

În asemenea situaţii, analiza legalităţii excluderii din partid, cu consecinţa analizei încălcării dreptului de a alege şi de a fi ales a fost declarată inadmisibilă de către toate instanţele judecătoreşti naţionale, faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea 14/2003.

În motivaţia soluţiei, instanţele au invocat chiar deciziile Curţii Constituţionale a României , care a reţinut că instanţele judecătoreşti nu sunt legitimate să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în ceea ce priveşte actele de încălcare a disciplinei de partid din cadrul partidelor politice, în acest sens fiind interpretate dispoziţiile art. 16. al. 3 din Legea 14/2003.

În atare împrejurare, textul art. 16 alin. (3) din legea partidelor politice, astfel cum a fost redactat, prin care dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului, se constituie într-un fine de neprimire pentru orice fel de cerere adresată justiţiei, inclusiv aceea de a constata încălcarea de către organele statutare ale partidului a propriului statut.

Prin urmare, este lăsată la latitudinea exclusivă a organelor statutare ale partidului aplicarea oricărei sancţiuni, inclusiv excluderea din partid, chiar cu încălcarea propriului statut, fără teama că această încălcare ar putea fi cenzurată de către instanţă. Primind o astfel de cerere, prin care se contestă, de exemplu, legalitatea excluderii din partid, instanţa, chiar dacă ar observa că au fost încălcate flagrant însăşi procedurile statutare, nu poate decât să respingă cererea ca inadmisibilă, nefiind competentă material să o judece.

În acest fel, în cazul desemnării reprezentanţilor pentru Parlamentul European, în cazul vacantării unui loc, sunt încălcate în mod flagrant dispoziţiile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, întrucât cererea unei astfel de persoane vătămate nu poate ajunge niciodată să fie examinată de un judecător imparţial şi independent.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, potrivit cărora "dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului", instanţa de contencios constituţional din România, analizând neconstituţionalitatea acesteia, a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că: "instanţele judecătoreşti nu sunt legitimate să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în ceea ce priveşte actele de încălcare a disciplinei interne din cadrul partidelor politice, deoarece răspunderea în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme de etică şi deontologie proprii, pe care membrii acestora s-au angajat să le respecte încă din momentul în care, în mod liber consimţit, au aderat la acest tip de asociaţii cu caracter politic."

Prin urmare, "este firesc ca răspunderea disciplinară a membrilor partidului să fie stabilită de către organisme interne, acestea fiind singurele care pot aprecia, în funcţie de ideologia care direcţionează acţiunile partidului, în ce măsură comportamentul membrilor acestuia este compatibil cu normele statutare care conturează rolul concret pe care acesta şi-a propus să îl aibă în viaţa politică şi socială a ţării şi dacă acest comportament este conform cu modalităţile specifice de acţiune agreate de fiecare partid, şi, implicit, de fiecare dintre membrii acestuia."

Subliniem faptul că, deşi practica de până acum a Curţii Constituţionale a fost aceea de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 16 alin. (3), au existat si opinii separate ale unora dintre judecătorii instanţei de control constituţional.

Astfel, la Decizia nr. 1461/2011 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 şi ale art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali” , domnii judecători Petre Lazaroiu şi Tudorel Toader s-au pronunţat în sensul admiterii acestor excepţii: “În dezacord cu soluţia majoritară pronunţată prin Decizia nr. 1461 din 8 noiembrie 2011, de respinere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, apreciem că excepţia ar fi trebuit admisă, iar textele criticate declarate neconstituţionale, pentru încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, care consfinţesc dreptul oricărei persoane de acces liber la justiţie.”

Având în vedere faptul că ne însuşim întru totul raţionamentele juridice şi logice ale argumentaţiei acestora, vom prelua, în cele ce urmează, întreaga motivaţie a acestor magistraţi din Decizia 1461/2011 a Curţii Constituţionale, adăugând doar un element nou, acela prin care este îngrădit însuşi dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European.

Potrivit art. 12 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene si art. 40 alin. (1) din Constituţia României, "Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere".

Libera asociere presupune însă un cumul de drepturi şi obligaţii, atât pentru formele (structurile) asociative, cât şi pentru membrii acestora. Este evident că un cetăţean român nu poate fi primit într-un partid politic dacă respectivul partid nu îl acceptă, nefiind relevante motivele pentru care respectivul partid nu îl acceptă.

Odată primit, cetăţeanul – membru de partid dobândeşte drepturi, recunoscute de statutul partidului, document care la rândul lui a fost “ratificat” de către instanţa judecătorească, şi a fost avut în vedere la dobândirea personalităţii juridice de către partidul politic, ca subiect de drept, fiind asimilat persoanelor juridice de drept public. Aşadar, toate actele emise de către acest subiect de drept au regimul juridic al actelor administrative, putând fi atacate în contencios administrativ, fiind îndeplinite condiţiile exercitării acţiunii . Existenţa art. 16 alin.(3) din Legea partidelor politice se opune exercitării acestui drept recunoscut atât de Constituţia României, cât şi de Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, validând o “jurisdicţie particulară” – Comisia internă a partidului, ca singura instanţă de control al legalităţii excluderii din partid a unui membru, ce nu poate fi verificată de nicio altă instanţă din sistemul autorităţii judecătoreşti a statului. Efectele sunt cu atât mai grave cu cât măsura excluderii din partid poate avea ca efect chiar şi înfrângerea voinţei electoratului exprimată în cadrul unor alegeri, care au validat persoanele menţionate în lista prezentată de partid.

Astfel, potrivit art. 72 alin. (2) din Legea 33/2007, în cazul vacantării unui post, atât Autoritatea Electorală Permanentă, dar şi partidul, au atribuţii specifice: a) partidul trebuie să confirme că supleantul este încă membru de partid şi b) Autoritatea trebuie să ia act şi să transmită Parlamentului European decizia autorităţilor din România, cu privire la cine va reprezenta ţara noastră în această instituţie europeană.

Fără validarea venită din partea partidului, Autoritatea Electorală Permanentă nu poate emite adresă către Parlamentul European. În situaţia în care conducerea partidului doreşte numirea unei alte persoane decât cea care “legal” ar fi avut dreptul, nimic nu împiedică excluderea din partid a persoanei îndreptăţite, care oricum nu poate contesta în justiţie legalitatea acestei măsuri.

4. Concluzii. Propuneri de lege ferenda.

Dispoziţiile art. 39 din Carta Drepturilor Fundamentale a Drepturilor Uniunii Europene, care prevăd dreptul de a fi ales în Parlamentul European, trebuie coroborate şi cu cele ale art. 48 din Carta. Aceste drepturi şi libertăţi sunt garantate de Uniunea Europeană, şi în caz de încălcare, pot fi valorificate printr-un demers în faţa unei instanţe judecătoreşti.

De lege ferenda este necesară o reaşezare a legislaţiei electorale, prin reglementarea instituţiilor partidelor politice şi a organizării alegerilor, care să răspundă exigenţelor impuse de dreptul de alege şi de a fi ales – drept garantat de Carta Europeană a drepturilor fundamentale. Cu caracter tranzitoriu, până la noua legislaţie electorală, este necesară eliminarea art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice.